Sorin Boca nu crede că Steaua mai câștiga la Iași dacă Pecnik nu băga mingea în proprie poartă.
„În meciul din returul sezonului trecut am câștigat cu 2-1, după un autogol al lui Nicoliță, acum am pierdut noi din cauza unui autogol. Se pare că există un echilibru în toate. Am avut neșansă și consider că meritam un punct în acest meci. Dacă nu era acel nefericit moment în care Pecnik a introdus balonul în propria poartă, cu siguranță nu pierdeam meciul cu Steaua”, a declarat Boca.
În privința arbitrajului, oficialul ieșean a adăugat: „Am avut un penalty clar, la faultul lui Neșu asupra lui Pecnik, dar nu ni s-a dat. La fel s-a întâmplat și în primul meci, cel cu Craiova. Nu cred că e o conspirație împotriva noastră, ci pur și simplu sunt greșeli omenești. Arbitrii au greșit, așteptăm să fie luate măsuri împotriva lor, pentru că așa este normal. Nu vom face memoriu, pentru că nu cred în utilitatea lui. Nu mai are rost, meciul a trecut, punctele au fost pierdute, iar echipa nu are niciun punct în acest moment. Nu ne încălzește și nu ne ajută cu nimic înaintarea unui memoriu”.
Nu vom face memoriu, pentru că nu cred în utilitatea lui. Nu mai are rost, meciul a trecut, punctele au fost pierdute, și noi suntem pe ultimul loc Sorin Boca președinte Poli Iași
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER